Textul care urmează, scris cu câțiva ani în urmă,face parte dintr-un eseu consacrat dispariției civilizației alpine, o civilizație care de-a lungul secolelor i-a caracterizat pe locuitorii arcului alpin  de la Nisa până la Triest. În centru, Le Valais, canton elvețian întinzându-se de la Leman până la ghețarul care dă naștere  Rhonului. Astăzi, dacă se știe ceva despre Le Valais, este datorită stațiunilor Zermatt, Montana sau Verbier. Odinioară, asta se datora celor două trecători, Simplon și le Grand-Saint-Bernard, trecători obligatorii pentru oameni și mărfuri între nordul și sudul Europei.

Trăind de câțiva ani într-un sat din Mărginimea Sibiului, sunt uimit să constat (grație enciclopediei Mărginenii Sibiului publicată în 1985) că din epoca medievală până în secolul XX, românii din Făgăraș și din Mărginimea Sibiului, în vecinătatea intrării în cheile Oltului (și importantelor drumuri care le străbat) au jucat același rol ca și locuitorii din Le Valais, în Alpi. Având același gen de civilizație,cu o diferență nesemnificativă: aici domnește oaia, dincolo vaca! Chiar și colibele unde altadătă țăranii din Boița,Sibiel sau Tilișca își petreceau vara au echivalent în Le Valais - cabanele (les mayens) în care locuiau din iunie până în septembrie. Tempi passati…în Elveția ca și în România.